Când atleta britanică, Anyika Onuora, și-a luat puțin timp liber pentru a-și vizita familia în Nigeria, în octombrie 2015, aceasta se aștepta să aibă parte de o vacanță ca oricare alta.
Însă sportiva de 32 de ani s-a molipsit de o malarie și nu a mai putut merge, astfel că visul ei de a ajunge la Olimpiada de la Rio a rămas atârnat de balanță. Zece luni mai târziu, britanica a urcat pe podiumul olimpic, cu o medalie de bronz atârnată de gât la proba 4×400 metri ștafetă. Nici măcar colegele ei nu au știut despre chinul care i-a amenințat viața și pe care l-a îndurat doar pentru a fi la Rio. Acum, la mai bine de un an de la Jocurile Olimpice, Anyika Onuora își spune povestea.
Ești sigură că nu e vorba de alcool?
Totul a început, spune ea, când a fost în vacanță în Nigeria. S-a molipsit de malarie, dar nici nu știa ca a intrat în contact cu ea. După o altă vacanță în Republica Dominicană, simptomele au început să apară. ””I-am trimis un e-mail doctorului de la British Athletics și i-am spus că urina mea este foarte, foarte neagră””. ””Ești sigură că nu este vorba de alcool sau că nu ai băut și ai stat hidratată?””, a întrebat-o doctorul când Onuora i-a relatat ce i se întâmplă și începea să devină îngrijorată.
””Chiar și cu simptomele, am ajuns acasă din Republica Dominicană și am reînceput antrenamentul la Loughborough. Nu voiam să accept ce mi se întâmpla, dar știam că nu mai alergam cum trebuie și mă simțeam ciudat. Atunci am realizat că era vorba de ceva mult mai serios. De îndată ce am încetat sesiunea de antrenament, am început să am și febră. Am fost să-mi fac un test de urină și de sânge și în mai puțin de 12 ore am primit răspuns de la directorul medical -”’Este ceva în neregulă cu rinichii tăi, trebuie să vezi un specialist””, a fost răspunsul medicului pentru atleta britanică. ‘”A urmat o pauză și medicul avea o privire plină de incertitudine, nu știa dacă aș face o recuperare completă””. -”’Ești norocoasă să fii în viață””, mi-a spus, dar la tot ce mă gândeam eu era dacă pot să plec, am o Olimpiadă pentru care trebuie să mă antrenez!. Mă simțeam de parcă visul îmi era spulberat și eram foarte rănită””.
Nu mai putea să respire
””Mă plâng uneori atunci când fac un antrenament mai greu, dar simptomele pe care le aveam erau dincolo de orice îmi puteam imagina. Am avut febră, am avut stări de vomă, crampe stomacale și dureri de cap. Treceam de la stări de clad la stări de frig, tremuram și mă trezeam într-o baltă de transpirație fărăsă-mi dau seama de ce se întâmplă treaba asta și de unde provine””.
Până când medicii au diagnosticat-o cu malarie, febra i-a crescut până la 40, nu se putea mișca și nu putea să mai respire. Asistenta care se ocupa de ea, îmi punea mereu pungi cu gheață în jurul patului ei pentru că nu putea ajunge într-o cadă din cauza durerilor prea mari pe care le avea. ””Am intrat în carantină și nu aveam voie să ies afară. Îmi aduc aminte cum mă uitam pe fereastră și vedeam cât de frumoasă e Londra și nu știam dacă voi mai respira aer curat vreodată. De asemenea, a trebuit să învăț din nou să merg! Când am fost mutată într-o sală, încercam să fac ture și mă certam cu asistentele medicale pentru că îmi impuneam să stau numai în pat. Dar trebuia să merg, aveam nevoie de mâncare, aveam nevoie să fiu activă-era antrenamentul meu de iarnă, trebuia să fiu pe pistă!””.
Anyika a fost externată din spital chiar de ziua ei și îndată ce a respirat aerul curat de afară, s-a simțit o persoană recunoscătoare: ””Eram mulțumită că am avut oportunitatea de a respira aer curat din nou, deoarece nu multe persoane pot trece peste malarie. Dacă eram o persoană normală, nu aș fi știut niciodată că era vorba de malarie. Aș fi luat doar niște pastile crezând că este doar o răceală. Medicii mi-au spus că ar fi fost fatal pentru mine, dacă aș mai fi așteptat o zi sau două. Sunt mulțumită că am depistat-o așa de devreme.””
Din nou în formă
A trecut prin clipe grele în spital și a fost aproape de a pierde tot! Dar, imediat după ce a început să meargă, a început și să alerge și să participe chiar la un Campionat European. ‘”După ce am putut merge din nou, am început să alerg. Nu mă interesa cât de mult sesiunile de antrenamente mă omorau, eram recunoscătoare că pot să fiu acolo. Inițial, Campionatul European de la Amsterdam nu se afla în planul meu înainte de JOcurile Olimpice de la Rio, dar din cauza circumstanțelor care au dus la performanțele mele la campionatele naționale -probele olimpice- a trebuit să să merg la Europene la Amsterdam pentru a obține o medalie.””
La nouă luni după ce a fost diagnosticată cu malarie, Onuora a participat la Campionatul European de la Amsterdam, acolo unde a devenit campioană europeană la proba de 4×400 metri ștafetă și a câștigat și prima medalie individuală din carieră: ”’La nouă luni distanță după ce am contactat malarie, am câștigat prima medalie individuală, o medalie de bronz la proba de 400 metri înaintea medaliei de aur de la proba 4×400 ștafetă. Medalia de bronz nu mi-a asigura un loc individual la Rio, dar am fost selectată pentru proba de ștafetă și mi-am spus că nu mă voi întoarce acasă fără o medalie olimpică.””
”’În august, am avut partea de tot ceea ce am visat! Împreună cu colegele mele, Christine Ohuruogu, Emily Diamond și Eilidh Doyle, am câștigat bronzul la proba de 4×400 metri ștafetă. Îmi amintesc cum tremuram pe podium. Am fost la Europene și am luat medalie, am fost la Comunitatea Națiunilor și la un Campionat Mondial la Beijing, dar o medalie olimpică? A fost minunat! Vrei doar să te holbezi la ea și să ții medalia, este precum un copil nou-născut pe care tu l-ai creat și nu vrei să-i dai drumul.””
Nu știam cum vor reacționa oamenii, așa că am ținut secret
În perioada în care a suferit de malarie, Onuora și-a păstrat secretul din cauza temerii pe care o avea față de reacția altor oameni. În afara familiei, atleta s-a destăinuit lui Marin Rooney, alergătorul de 400 metri, pentru că se antrena alături de el și săritoarei în lungime, Shara Proctor. ””Nu știam cum vor reacționa oamenii așa că am decis să țin secret faptul că sufăr de malarie, chiar și de colegele mele. Sunt mereu responsabilă de tot ceea ce fac și, în cazul în carea aveam o cursă proastă în 2016, nu îmi doream ca cineva să folosească malaria ca o scuză. Voiam doar să mă concentrez pe sezon și să nu mă gândesc la asta””.
””Când am cucerit medalia olimpică, nu eram sigură că trebuie să spun oamenilor. Mă simțeam expusă la acea vremea, dar răspunsul primit când am făcut asta a fost uimitor și absolut copleșitor. Mai am câteodată coșmaruri despre ceea ce s-a întâmplat la spital. Nu voiam să fiu nevoită să-mi amintesc, dar să vorbesc despre asta îmi dă un sentiment de relaxare”
Viitorul
După experiența cu malaria, dar și obținerea medaliei olimpice după perioada grea, Anyika este acum ambasadoare pentru organizația ””Malaria No More””, o organizație caritabilă care aduce această boală în prim plan și învață oamenii că aceasta este o boală globală, și nu doar din Africa. ”’Oamenii sunt uneori îngrijorați când vine vorba de a pleca în Africa din cauza malariei, dar Nigeria este acasă pentru mine și îmi place să mă întorc acolo, unde părinții mei au fost născuți și crescuți. După ce tatăl meu a murit în 2012, am promis că mă voi întoarce oricât de des pot și cred că mă voi retrage acolo într-o zi. Cunosc multe personae care au murit din cauza malariei. Am un verișor care a murit din cauza acestei boli și asta mă facea să fiu foarte recunoscătoare că am trecut peste și că îmi pot spune povestea.””
Articol scris de Alexandra SERAFIM
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER